Gripa este o afecțiune virală contagioasă determinată de infecția cu virusurile gripale. Se răspândește cu ușurință de la o persoană la alta, pe calea aerului (tuse sau strănut) sau prin contact direct ori indirect cu secrețiile persoanelor infectate (mâini sau suprafețe contaminate).
În principiu, există trei mari categorii de gripă: de tip A (reprezintă cel mai puternic agent patogen, implicat în pandemii), de tip B (care determină îmbolnăvirea locală) și de tip C (care reprezintă cel mai slab patogen).
Cum se manifestă gripa?
Chiar dacă expunerea la infecție crește considerabil în sezonul rece, nu toate persoanele infectate cu virus se și îmbolnăvesc. Evoluția și apariția simptomelor și semnelor sunt influențate de sistemul de imunitate al fiecăruia dintre noi, de modul în care fiecare se protejează, de tipul de virus, cât și de anumite condiții fiziologice și patologice.
Prin urmare, nu toate persoanele infectate cu virus devin simptomatice. Spectrul manifestărilor bolii este variat, începând de la simptome și semne minore până la pneumonii severe sau insuficiență cardio-respiratorie, forme care de altfel sunt amenințătoare pentru viața pacientului.
Formele severe de boală pot fi cauzate de virusul gripal ori de infecții virale sau bacteriene care survin pe terenul imunologic deprimat de infecția primară. Formele cele mai severe de gripă tip A sau gripa tip B se întâlnesc adesea la vârstnici, la copii sau la cei cu boli cronice (diabet, afecțiuni cardiovasculare, pulmonare, hepatice, etc.). Formele severe de boală pot însă apărea și la persoanele aparent sănătoase, indiferent de vârsta acestora.
Simptome și semne
Cele mai frecvente și comune simptome și semne de boală sunt:
· febra;
· tusea;
· durerile în gât;
· durerile de cap;
· durerile musculare și articulare;
· starea de rău;
· oboseala;
· inapetența (lipsa poftei de mâncare).
În principiu, manifestările infecției cu virusul gripal seamănă cu cele ale altor infecții virale respiratorii, însă gripa prezintă simptome și semne mult mai severe. Răceala este produsă de alte virusuri respiratorii, nu de virusul gripal. În cazul unei răceli, simptomele sunt limitate de obicei la rinoree, strănut, dureri în gât, dureri de cap și stare subfebrilă.
Cum debutează gripa și când apar simptomele și semnele?
În medie, perioada de incubație este de 2-3 zile, existând însă și perioade care ies din intervalul mediu și acoperă o perioadă de 1-7 zile. O persoană infectată este contagioasă în primele 2 zile înainte de apariția simptomelor și semnelor de gripă și încă 3-5 zile după apariția acestora. Pentru a limita răspândirea virusului, cazurile confirmate sau suspecte ar trebui izolate.
Diagnostic
În cazul gripei diagnosticul este de cele mai multe ori clinic, iar tratamentul este simptomatic. Există situații în care evoluția este gravă, boala prezentând complicații ce presupun un tratament pentru gripă combinat: anti-viral, anti-bacterian; monitorizare și investigații specifice pentru determinarea tipului de virus gripal; etc. Este recomandat ca o persoană care prezintă manifestări de gripă să evite auto-medicația și să se prezinte la medic, pentru a i se recomanda un tratament pentru gripă corespunzător.
Pentru a ne proteja de gripă, medicii specialiști recomandă:
- Evitarea contactului cu persoane bolnave (evitarea interacțiunilor directe);
- Evitarea spațiilor aglomerate;
- Respectarea regulilor de igienă;
- Adoptarea unui stil de viață sănătos (alimentație echilibrată, sport, odihnă);
- Aerisirea spațiilor din locuință și menținerea unei temperaturi constante;
- Utilizarea măștilor de protecție de către cei bolnavi pentru a-i proteja pe ceilalți;
- Vaccinarea, în vederea prevenirii infecției și a complicațiilor ce pot apărea.
Sursă fotă: canva.ro