În luna iunie facem prevenţia afecţiunilor de medicină internă

Medicina internă este specialitatea medicală care se ocupă cu diagnosticul şi tratamentul nechirurgical al diferitelor boli ale adultului, precum cele cardio-vasculare, pulmonare, digestive, renale, hematologice, osteo-articulare şi metabolice. Medicul internist gestionează, în general cazuri complexe, afecţiuni cronice dificile şi pluriorganice şi, de asemenea, contribuie la prevenţia anumitor afecţiuni, prin intermediul serviciilor oferite.

Când pacientul este indecis cărui medic să se adreseze, se poate începe cu consultul de medicină internă.

Medicul specialist de medicină internă efectuează consultaţia, îi indică un tratament, iar dacă sunt necesare alte examinări, bolnavul este îndrumat spre specialitatea corespunzatoare. De exemplu, dacă s-a diagnosticat o litiază renală, este îndrumat spre medicul urolog. Dacă s-a diagnosticat o cardiopatie ischemică, este îndrumat spre medicul cardiolog etc.

Dacă pacientul are semne şi simptome de ordin general sau neclare, precum astenie, inapetenţă, stare generală alterată, febră, dureri toracice, dureri abdominale, dureri în regiunea cervicală sau altfel de durere, este recomandată consultaţia iniţială de către medicul specialist internist.

În cadrul Centrului Medical Andrea K., serviciile de medicină internă se realizează atât în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, cu bilet de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist, cât şi în regim privat, cu plată.

Cele mai frecvente cazuri întâlnite, în această perioadă, în serviciul ambulator de medicină internă sunt: diabetul zaharat, dislipidemiile, diverse boli cardiovasculare (cardiopatia ischemică, fibrilaţia atrială, hipertensiunea arterială, insuficienţa cardiacă, arteriopatia cronică obliterantă a membrelor inferioare, insuficienţa venoasă cronică), boli digestive (gastrite, ulcere gastrice şi duodenale, steatoza hepaticăşi steatohepatite), boli pulmonare (bronşite acute şi cronice, pneumonii, astm bronşic, bronhopneumopatia cronică obstructivă), boli renale (litiaza renală, infecţii urinare) şi polidiscopatii cervico-dorso-lombare.

Luna iunie, la Centrul Medical Andrea K. din Gherla o dedicăm prevenţiei afecţiunilor care se încadrează la medicina internă. În acest sens am creat pachete cu preţ special pentru toţi pacienţii care se vor programa, până la sfârşitul acestei luni, la cabinetul de medicină internă:

Pachetul 1: Consult, ECG şi Ecografie abdominală  – 230 de lei;

Pachetul 2: Consult, ECG şi Spirometrie -250 de lei şi

Pachetul 3: Consult, ECG, Spirometrie şi Ecografie abdominală – 300 de lei.

Pentru programări şi detalii, puteţi contacta Centrul Medical Andrea K., la numerele: 0743-212.371, 0364-884.309. Sediul clinicii se află pe str. Clujului, la nr 1, bl d1, Gherla.

 

Dr. Elena Maria Domşa, medic specialist medicină internă la Centrul Medical Andrea K. Gherla