Hepatita cronică virală C este o afecțiune hepatică ce se caracterizează prin persistența inflamației timp de minim 6 luni (hepatita acuta -> hepatita cronică), prin infecția cu virusul hepatitic C (VHC), virus ce aparține familiei Flaviviridae. Locul major de replicare al virusului este reprezentat de celula hepatică (hepatocitul).
Epidemiologie
Hepatita cronică virala C poate fi transmisă prin transfuzii de sânge, expunere nosocomială, administrare de droguri intravenoase, tatuaje, body piercing, manopere stomatologice, prin contact sexual (mai rar în comparație cu virusul hepatitic B sau HIV) și transmitere verticală materno-fetală.
Spre deosebire de virusul hepatitic B, unde se poate efectua o profilaxie preexpunere prin vaccinare, pentru virusul hepatitic C, nu există un vaccin care să prevină apariția bolii.
Evoluție naturală
Infecția cu virusul hepatitic C va produce inițial o formă subclinică de infecție, doar 10% dintre pacienți prezentând o hepatită acută bine definită, icterică. Dintre pacienții infectați, aproximativ 85% vor dezvolta hepatita cronică virală C, ulterior, dintre aceștia 20% vor prezenta în ani de evoluție, ultimul stadiu al bolii hepatice, și anume ciroza hepatică. La pacienții cu ciroză hepatică, riscul de a dezvolta carcinom hepatocelular este de 3-5% anual.
Diagnostic clinic
Nu există manifestări clinice specifice hepatitei cronice virale C. 30% din cazuri pot prezenta hepatomegalie de diferite grade, iar 15% pot prezenta splenomegalie, intermitent icter. Pacienții pot acuza durere în hipocondrul drept, astenie, greață, anorexie, disconfort abdominal, prurit, etc.
Hepatita cronică virala C se poate asocia cu numeroase patologii precum: vasculite, crioglobulinemie mixtă, tiroidită Hashimoto, hipotiroidism, diabet zaharat, sindrom Sjogren, anemie aplastică, purpură trombocitopenică, limfoame, lichen plan, porfiria cutanea tarda, manifestări articulare (similare poliartritei reumatoide).
Diagnostic pozitiv
Diagnosticul hepatitei cronice virale C se efectuează prin analize specifice de sânge și anume:
- Ac anti-VHC, testul serologic de primă intenție, ce indică expunerea la virus, dar nu confirmă infecția activă;
- Viremie ARN VHC, confirmă infecția activă, fiind utilă și în monitorizarea răspunsului la tratament.
Pentru evaluarea fibrozei hepatice (stadiul F4 Metavir reprezintă ciroza hepatică) se pot efectua mai multe teste biologice (de la simple teste până la cele mai complexe, de ex: Fibromax) sau metode elastografice (Fibroscan, Shear Wave Elastography).
Complicații și prognostic
Complicațiile hepatitei cronice virale C sunt reprezentate de ciroza hepatică și complicațiile acesteia: ascită, icter, hemoragie digestivă, encefalopatie hepatică, etc, precum și insuficiența hepatică sau hepatocarcinomul (cancerul hepatic se poate dezvolta și în lipsa cirozei hepatice).
Comparativ cu hepatita cronică virală B, rata de progresie spre ciroză heptică și hepatocarcinom este mult mai mare în cazul infecției cu VHC.
Pacienții cu hepatită cronică virală C asociază un risc crescut de boli cardiovarsculare, cerebrovasculare, diabet zaharat, insuficiență renala cronică, etc.
În ceea ce privește evoluția și progresia accelerată a bolii, factorii incriminați sunt reprezentați de prezența și nivelul viremiei, genotipul viral, vârsta pacienților, substratul histologic, boli asociate (infecție cu virusul hepatitic B +- virusul hepatitic D, infecția HIV, alcoolismul, hemocromatoza, deficitul de alfa 1 – antitripsină, etc).
Tratamentul VHC
Pacienții cu hepatită acută virală C (sub 6 luni de la expunere) nu dispun de un tratament curativ. Aceștia vor fi monitorizați de medicul infecționist sau gastroenterolog, fiind luat în calcul tratamentul antiviral fără interferon dacă infecția se cronicizează.
La pacienții cu hepatită cronică virală C (Ac anti-VHC reactiv, viremie ARN VHC detectabilă), scopul tratamentului constă în eradicarea VHC, prin obținerea unui răspuns virusologic susținut (RVS) la 12 săptămâni de la terminarea tratamentului antiviral. RVS este definit prin absența ARN-ului viral în sângele periferic (ARN VHC nedetectabil).
Regimurile terapeutice pentru hepatita cronică virală C s-au îmbunătățit semnificativ în ultimii ani (prin apariția medicamentelor antivirale cu acțiune directă – DAA), ajungând la rate de răspuns virusologic susținut de 90-100%, prezentând o durată scurtă de tratament (8-12-24 săptămani), profil de siguranță superior, contraindicații limitate, tolerabilitate și aderență crescută la tratament, precum și simplitate în administrare (administrare orală).
Tipul de tratament, precum și durata acestuia, diferă în funcție de gradul de fibroză, statusul pacientului nativ/tratat anterior și tipul de răpsuns la tratamentul anterior.
Combinația ledipasvir-sofosbuvir (Harvoni 90/400mg) este regimul terapeutic antiviral preferat în prezent, fiind ușor de administrat (1 tb/zi), cu eficiență bună și siguranță în administrare.
